Dacă credeaţi că în România nu se munceşte până la adânci bătrâneţe şi încă legal, atunci v-aţi înşelat. Un hunedorean în vârstă de 95 de ani, a devenit şomer tocmai la vârsta asta. Şi nu e nici funcţionar care a stat până la această vârstă la birou sau altcineva cu vreo muncă uşoară astfel încât să fii rezistat atât de mult timp în câmpul muncii. E vorba despre un cioban, căruia acum, pe timp de iarnă i s-a luat „obiectul muncii”, şi astfel a trebuit să se prezinte la oficiul pentru şomaj, în vederea obţinerii carnetului de şomer; dar, fiindcă primăvara nu e departe, are speranţă şi promisiune că va fi reangajat pe acelaşi”post” şi beneficind de aceleaşi drepturi. Timp de 70 de ani, doar cioban a fost, doar grija oilor a purtat-o, şi asta ar face cât mai are de trăit.
E o poveste interesantă, gen „viaţa bate filmul”, dar din care se pot desprinde câteva concluzii clare:
1. munca din pasiune, făcută cu plăcere, nu are vârstă. Facem un sondaj să vedem procentul acelora din România care au un loc de muncă şi o profesie pe care o fac din pasiune şi cu plăcere sau doar pentru a avea cu ce trăi şi a ajunge la anii de pensie?!! Dacă ar fi să îl facem, cred că.vom avea surprize
2. dacă vrei să fii corect cu oamenii, poţi fi chiar în cele mai mici detalii. Sunt hunedorean, dar până acum nu am auzit de acest sat; credeţi că mergea cineva să îl verifice pe patronul turmei, în vârf de munte, cine lucrează la el? Şi totuşi, a ales să respecte pe cei cu care munceşte şi să îi trateze ca atare
3. cine ştie meserie, e în putere şi mai are încă plăcerea muncii, e o adevărată comoară pentru un angajator. Cei care ar dori să muncească după vârsta de pensionare, profesionişti fiind în domeniul lor, de multe ori li se închide uşa în nas şi sunt puşi pe linie moartă.
Nu ştiu cum o să arătăm noi la 95 de ani (dacă o să ne dezgroape cineva să mai vadă cum arătăm!!), nu ştiu cât de profesionişti suntem în branşa noastră sau cu câtă plăcere profesăm meseria pe care o avem, nu ştiu cât de mult ne apreciază angajatorul pentru ceea ce facem, dar un lucru e clar: ceea ce facem cu pasiune şi cu profesionalism, e cartea noastră de vizită în muncă, pe care imeni nu poate să ne-o ia.
Marius Bota 
De regulă, munca ce îți place e pasiune și neplătită, munca ce nu-ți place e sclavie și neplătită. 🙂 Asta ca să fiu negativistă.
Ai dreptate,Iulia, mai ales cu prima parte. Uneori mai trebuie să facem şi acea munca pe care nu o îndrăgim, dar parcă ar fi normal , ca atunci să fim plătiţi şi mai bine, pentru că facem ceva ce nu ne place!! Spor pentru muncă neplăcută!!
Eu subscriu trup si suflet comentariului Iuliei, ca parca pentru mine-a zis-o 😀
Aşa e , Teo; dacă ar fi să dau un premiu, Iulia cu siguranţă l-ar lua pentru „punct ochit, punct lovit”
Munca ce iti place e pasiune , o faci cu profesionalism si trebuie platita, munca ce nu-ti place este sclavie si nu trebuie acceptata. Se zice ca nu poti face intotdeuna ce-ti place , dar daca faci ce nu-ti place te descalifici pentru ca nu-ti poti arata tie ce poti si celor din jur , Daca-ti place munca placerea vine muncind.
Tot ce e facut din pasiune, are alt gust si miros, miroase a placere si libertate.
Like& freedom, asa este Marius , ce frumos suna? Apreciez.
In aceste vremuri nu este deloc usor sa muncesti in domeniul care iti place. Tineri de astazi sunt nevoiti sa munceasca in domenii foarte diferite de pasiunile lor. Mai mult, sunt nevoiti sa se reprofileze pentru a-si gasi un job.
Si cand ai ajuns in stadiul in care esti nevoit sa te intretii singur, nu mai tii cont de domeniul tau , de gust sau de miros. Te bucuri ca ai un job si poti sa iti castigi existenta.
Asa e , ai dreptate; de aceea şi spuneam ca doar putini dintre noi, la un eventual sondaj, ne-am declara activi in profesia pe care o facem cu placere si pasiune. Si asa e, pentru un loc de munca in ziua de azi, uitam si de pasiune si de placere, doar sa avem de lucru. Multumesc de trecere pe aici si te mai astept!
Pacat ca cei de la putere chiar nu se gandesc la viitorul tarii. Prefera sa arunce in somaj, sute de studenti proaspat iesiti din bancile scoli in loc sa incurajeze companiile sa angajeze tineretul.
Putea sa vina cu o lege care sa permita angajarea studentilor cu un salariu de cateva sute de lei, iar statul sa de un bonus echivalent cu somajul pana la acoperirea salariului de minim e economie.
In acest fel, toti am avea de castigat.
Angajatorul care are muncitori pe care ii plateste cu bani putini, angajatul e multumit ca lucreaza in domeniul de interes si castiga experienta necesara pentru a avansa in cariera sa, iar statul ar lua bani din impozite.
Totusi, statul prefera sa arunce bani pe fereasta impartind somaje moca, care chiar incurajeaza tineretul la nemunca.
Eu cred ca nu ii intereseaza de asa ceva, de tineri, de viitor, ci doar de prezentul lor, de ziua de azi pentru ei. Ma bucur, in schimb, ca sunt persoane ca tine, care vad altfel lucrurile si problemele delicate, si atunci inclin sa cred ca mai e inca speranta. Multumesc de prezenta si opinia prezentata.