Să nu minţiţi copii, bine?

Posted: 05/03/2012 in Viața socială
Etichete:, , , , , , ,

Nici nu ştii cum e cel mai bine în ziua de azi, în societatea în care trăim: să fii cinstit , corect, până la ultima frază  pe care o rosteşti, indiferent de urmări şi consecinţe sau să mai poţi beneficia de câte o clipă de eliberare din partea adevărului, astfel încât pe alocuri, să mai poţi activa butonul de „minciună necesară” ori ” minciună de context”. Educaţia are un rol foarte important în această dilemă şi mai ales educaţia fragedă, însoţită de exemplul personal.Aşa că ne implică pe toţi, nu avem cum să scăpăm nici unul de această responsabilitate, de a spune adevărul

Mi-a fost dat zilele trecute când călătoream cu trenul, să fiu în acelaşi vagon, tip deschis ori „bou-vagon”, cu o doamnă şi al ei băieţaş. Controlorul a venit , a intrebat de bilete, mama a arătat bileul ei, şi a spus că pentru copil nu are, deoarece e mic. ” Câţi ani are?” , a întrebat conductorul. Răspunsul fu scurt şi concis ” şase ani”. ” Doamnă dragă, copilul nu are şase ani, are patru, aţi înţeles?”. ” Băieţaş, câţi ani?”, îl întrebă controlorul pe copil. Răspunsul, unul sfios şi cu teamă, porni        , mai mult tăcut  decât vorbit, din gura „băietului”: ” patru ani”!. „Bravo”, rosti „naşul satisfăcut de lecţia dată băieţaşului dar şi de omenia arătată mamei, continuându-şi controlul

Alt caz: examinarea psihologică pentru clasa 0. Instruire încă de acasă a părinţilor care nu agreau ideea, pentru copiii care urmau să fie interogaţi: ” să nu numeri decât până la cinci daca te întreabă cât ştii să numeri”!. Şi psihologul întreabă, copilul numără doar până la cinci, psihologul continua încercnd să afle mai mult ” cinci, şa..se”, iar copilul „şapte, opt, nouă”!

Două cazuri amuzante, de copii nevinovaţi şi distractivi. Dar oare să fie aceasta tipologia după care se acţionează, începând încă de  la cei mici şi ajungând până la noi?  Unele minciuni par nevinovate, distractive chiar, nu afectează pe nimeni, ci doar adevărul. Mă întreb cum aş putea să trec la acea atitudine faţă de semenul meu, astfel încât fie că îl refuz, rănesc prin răspuns sau supăr, eu să îi spun adevărul? Sau cum aş putea să fac să fie înţeles de cătrei cei din jurul meu, că sunt un om de cuvânt care nu minte, ci spune adevărul? Sau cum să îl fac să înţeleagă că acum nu am chef de el, altfel decât prin minciună?

Adevărul gol-goluţ e intotdeauna mai bun decât cea mai îmbrăcată minciună. Dar oricum, aceste cuvinte nu au fost spuse pentru dumneavoastră pentru că ştiu că vor fi doar cititori care întotdeauna spun adevărul. Şi vă cred, că doar şi eu mai mint câteodată!))

Anunțuri
Comentarii
  1. Luna patrata spune:

    Eu cred ca adevarul, oricat ar fi de crud uneori, e de preferat oricarei minciuni, fie ea si ” nevinovata”.

  2. danasisoev spune:

    Cred ca a spune adevarul gol golut (care nu e imbracat in dragoste) e la fel de gresit ca si a minti. Ne place sa manuim adevarul pentru a-i rani pe altii, uneori! Dar mai cred si ca avem dreptul sa nu raspundem, ca pentru indiscreti putem ocoli sau evita raspunsul, ca pentru curiosi putem da niste date generale (din care sa nu se inteleaga nimic 🙂 ). Unii au „darul” de a vorbi mult si a nu spune nimic (ieri am auzit pe unul), am putea invata cate ceva de la ei! 🙂

    Isus e un exemplu bun in aceasta privinta: spune numai ce vrea (nu se lasa prins in cursa altora), intoarce intrebarea spre cel ce o pune, si spune intotdeauna adevarul. E mult de discutat aici…

    • Marius Bota spune:

      Daca intrebarea e incurcata, avem drepttul sa dam raspuns incurcat, iar daca e clara, explicita, sa dam raspuns fara echivoc!? Tine adevarul de omul caruia il comunic si de contextul in care ma aflu? Eu cred ca, mai devreme sau mai tarziu, daca spun un adevar superficial, fara a intra in detalii, va vani cineva care sa descoase firul si mai rau voi cadea

      • danasisoev spune:

        Da, eu cred ca tine de omul caruia il comunic! Nu oricine are dreptul sa cunoasca tot adevarul despre mine, de exemplu. Exista situatii in care am dreptul moral sa spun adevarul pe care il stiu (de exemplu cand sunt chemat ca martor la un proces, sau daca stiu de planul rau al cuiva impotriva altcuiva), si sunt situatii in care adevarul trebuie ascuns de oamenii care s-ar folosi de cunoasterea lui pentru a face rau (hotul care vrea sa jefuiasca cuiva casa).

        Cand Dumnezeu il trimite pe Samuel sa-l unga imparat pe David, pentru ca proorocul se teme de actualul imparat (desi poate nu doar din cauza asta), ii spune sa ia si un vitel pe care sa-l aduca jertfa, in felul acesta putand ascunde adevarul de Saul. Cand e intrebat de batrani despre scopul vizitei, el vorbeste despre jertfa, nu le spune tot, despre scopul principal al venirii sale.

        Subiectul e delicat, mi-as dori sa organizam intalniri pe diferite teme, sa discutam „de-adevaratea”, nu doar prin mesaje sau comentarii. Si minciuna e o tema care merita abordata!

      • Marius Bota spune:

        Intr-adevar e mult de discutat si mai mult de exersat pentru a putea sa devenim indivizi care sa ne spunem unii altora adevarul, in dragoste.Multumesc,Dana.

  3. […] manole, rokssana, melly, lavii, zinnaida, hidalgo, vultureşti, shogunu’, colonelul, marius bota, diverse, geanina, cristi Share this:TwitterFacebookLinkedInEmailLike this:LikeBe the first to like […]

  4. Alexandrina spune:

    Si eu stiu o intamplare si mi-ar placea sa v-o povestesc. O fetita se juca cu o papusa, iar un baietel, mai mare cu 3 ani decat ea, nu o lasa sa se joace. Ii lua papusa, ii spunea ca nu-i da papusa inapoi si in final a lovit-o. Fetita a inceput sa planga. In acel moment apare bunica baietelului foarte nervoasa si spune: Nu ti-e rusine! Nu ti-am spus de zeci de ori sa nu lovesti pe cineva mai mic decat tine?! La aceasta baietelul raspunde:Pai, tu de ce ma lovesti atunci pe mine?

    • Marius Bota spune:

      Foarte draguta si cu talc! Multumesc de faptul ca ai impartasit cu noi aceasta povestioara. Noi adultii avem alt statut, putem face chiar si ceea ce cerem celor mici sa nu faca!!!

  5. Aniela Deby spune:

    Sa zici adevarul …sau educatia bazata pe „Adevar”fara minciuni..pornind din familie ,e un har!Imi place ceea ce ai scris,chiar daca altii…zic ca sa zici adevarul gol golut fara dragoste e la fel ca si cu a mintii,total gresit!Cred ca adevarul face mult in ziua de azi,nu?:)Oricum,cat de greu mi-ar fi si ar durea,mereu as vrea sa mi se zica adevarul,chiar daca e „Fara dragoste”doar sa fie adevarul…

  6. ACIDUZZU spune:

    Cea mai periculoasa minciuna este un adevar spus pe jumatate ! Adica, jumatate de adevar (si acela rastalmacit, eludat si cealalta jumatate), o minciuna care da „greutate” exprimarii !
    Si aceasta, in toate compartimentele vietii. Aduceti-va aminte de ceea ce inca mai rasuna a slogan (liber-schimbist): „cuprinsi de sinergia faptelor si eludand meandrele concretului”. Si toate acestea folosind doar „limba de lemn” a exprimarii trunchiate !

    „Dupa roadele lor ii veti cunoaste” !

    1. Proverbe 6:12 -19:
    „Omul de nimic, omul nelegiuit, umblă cu neadevărul în gură, clipeşte din ochi, dă din picior şi face semne cu degetele. Răutatea este în inima lui, urzeşte lucruri rele întruna şi stârneşte certuri. De aceea nimicirea îi va veni pe neaşteptate; va fi zdrobit deodată şi fără leac.
    Şase lucruri urăşte Domnul şi chiar şapte Îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos, care spune minciuni, şi cel ce stârneşte certuri între fraţi. ”

    2. DESPRE TATAL MINCIUNII – Ioan 8:44 – 45:
    „Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii. (Mat 13.38; 1Ioan 3.8) ;
    Iar pe Mine, pentru că spun adevărul, nu Mă credeţi.”

    3. AUTSIDE… Apocalipsa 21:8, 27:
    a) „Dar, cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli SI TOTI MINCINOSII, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.”
    b) „Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni CARE TRAIESTE IN spurcăciune şi in MINCIUNA; ci numai cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului.”

    • Marius Bota spune:

      Aş vrea sa pot a te contrazice, de dragul dialogului, dar sincer nu pot. Totul e adevărat, în proporţie de 100%.

      • ACIDUZZU spune:

        Multumeste Adevarului care ne face intr-adevar slobozi !
        Cǎci asa spunea Mantuitorul: „Veti cunoaste adevarul si adevarul va va face slobozi !
        Numai Pilat n-a stiut „Ce este Adevarul”…si de aceea si-a spalat teatral mainile in apele tulburi ale minciunii zamislite peste noapte in Templu…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s