Alternative cotidiene

Posted: 02/03/2012 in Viața socială
Etichete:, , , , , , , , ,

Te apuci să trebăluieşti ceva prin casă sau la servici, iar lucrul nu îţi iasă din prima, nu e făcut la timp şi cum ai vrea tu; meştereşti ceva cu anumite unelte, le scapi pe jos, te loveşti peste degete, spargi ceva; mergi cu maşina, te grăbeşti şi dai peste o coloană de maşini sau chiar accident. Toate ipostaze cotidiene, toate cu acumulare nervoasă şi psihică; ce alegem să facem în asemenea momente: ne enervăm, înjurăm , strigăm în gura mare sau în gând, sau calmi, continuăm activitatea şi eventual fiind la impas, înălţăm o rugăciune către Dumnezeu pentru a fi ajutaţi? De ce pun cele două variante? Pentru că, pe de o parte suntem creştini, asta însemnând că ne bizuim într-o mai mare măsură pe Dumnezeu decât păgânii, iar pe de cealaltă parte, pentru că a intrat în instinctul nostru de oameni, ca prima reacţie la o nereuşită, la o inghesuială în care suntem prinşi, să fie răbufnirea, nervii, înjurătura. Aceste alternative, sau mai bine zis punerea lor  în aplicare, ţin si de felul nostru de a fi: calmi ori nervoşi, „ardeleneni molcomi” ori „olteni aprigi”, liniştiţi ori agitaţi, dar mai ales ţin de capacitatea noastră de stăpânire, de reacţiile noastre în diferite situaţii. La ce mă ajută un anumit tip de atitudine  sau la ce mă ajută celălalt tip de comportament? Rezolv ceva dacă ma port într-un fel sau în altul?

S-ar prea putea ca, nici să nu vă fi trecut prin cap că mai există vreo variantă în afară de a sta liniştit, a continua calm şi a te ruga, atunci când eşti prins la colţ, pentru că întotdeauna ai acţionat aşa. Vă spun eu cu siguranţă că mai există! Nu ştiu dacă a fost prinsă ca şi întrebare la recensământ, dar dacă era, cred că până şi cei mai sfinţi dintre monahi, răspunzând cu sinceritate, ar fi spus, că folosesc aceată variantă de „ieşire” din mijlocul problemei. Cei care folosiţi varianta „soft” de reacţie, aceea calmă, liniştită, cu încredere în Dumnezeu că se va rezolva, vă spun că nu are rost să încercaţi şi varianta „hard”; iar cei care folosim varianta „hard” de ripostă,  cu nervi, bombăneli, ridicări de mâini şi înjurături, în faţa micilor ori marilor împotmoleli, eu zic că merită să încercăm şi alternativa „soft” , măcar pentru a vedea cum e. Apoi putem continua cu acea alternativă care ne convine mai mult.

Anunțuri
Comentarii
  1. Aniela Deby spune:

    Hmm..tot ceea ce ai scris se intampla de obicei in viata de zi cu zi..si cred ca de multe ori reactionam varianta „hard”pentru ca uitam ca exista „soft”…!Domnul sa ne ajute sa ne gandim la varianta”soft”ca la un stil de viata aparte!

  2. Alexandrina spune:

    eu cred ca o solutie buna e sa facem misto de situatie, chiar daca e greu uneori.Nu stiu daca e varianta „hard” sau „soft” dar cred ca viata devine mai usoara:)

    • Marius Bota spune:

      Întâi de toate,Alexandrina, un bun venit prin zona aceasta, odata cu sosirea, sperăm , şi a primăverii. Nu credcă e vreo coincidenta.))) Asta cred că e metoda omului tare, a celui care ştie că toate îşi au locul şi rostul lor, şi atunci nu ia prea în serios problema. Dacă reuşeti să faci acest lucru, te felicit.De cele mai multe ori, cu toate că nu e corect, ni se întâmplă, să facem mişto pe seama reacţiei altora în diferite ipostaze: ” haha,ai văzut ce s-a enervat ăla cân i-a ieşit în faţa maşinii icsulescu?”. Dar cum am fi procedat noi atunci?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s