Unii atât pot

Posted: 27/02/2012 in Din lumea celor care nu cuvântă
Etichete:, , , , , , , ,

De cele mai multe ori, în momentul când întâlnim pe cineva care nu poate face un anumit lucru sau face un lucru doar ca să fie făcut, adică mai mult nefăcut decât făcut, începem să ne enervăm şi să judecăm persoana respectivă, să o criticăm şi eventual să luăm „pietre” pentu a arunca după ea.  În acel context al desfăşurării situaţiei respective, ne-am pus  sau cât de des ne-am pus întrebarea: ” dacă atât poate acea persoană, dacă are nevoie de ajutor, dacă doar aşa ştie să rezolve problema?”.

Prin grădina vecinului, o haită de câini, alergau încolo şi încoace, lăsând să se creeze o atmosferă „chinologică” deosebită, cu lătrături şi toate accesoriile aferente. Am ieşit să văd cum stau lucrurile şi după ce am reuşit să îi fac să fugă prin găuri , doar de ei ştiute, pe majoritatea câinilor, a mai rămas doar o echipă de doi, care ştiam că sunt ai unui alt vecin. Am strigat la ei, am aruncat înspre ei cu zăpada, dar ei tot în acea zonă rămâneau. Se îndreptau spre o poartă care era închisă, dar care ştiau că dă spre casa lor. Cu toate încercările mele nu am ajuns la nici un rezultat onorabil pentru mine; până în cele din urmă, juniorul, un căţeluş care intra, cred că, şi prin gaura de la cutia poştală, a reuşit să se strecoare, rămânând eu singur cu cel mai mare. Şi, ca să mă şi laud puţin că sunt, uneori, mai deştept decăt un câine, văzând că nu ştie altă cale de acces, am ales să merg  să-i deschid poarta, acea poartă, singura poartă pe care o ştia  şi pe care bucuros a evadat spre curtea lui. Nu ştu ce a zis în gândul lui de câine, m-o fi lăudat că i-am deschis poarta sau mai degrabă a bombănit ceva cum că nu mi-a venit ideea să îi deschid mai repede poarta.

Aşa se întâmplă şi cu specia umană: învăţăm să acţionăm după un anumit şablon, să facem lucrurile într-un anume fel, iar când altcineva ne cere să facem ceva diferit, clacăm sau căutăm doar variantele ştiute, nu putem găsi decât rezolvarea noastră, nu cea corectă. Şi atunci apar nervi şi supărări, căutări şi întrebări, dar de cele mai multe ori, noi care vedem rezolvarea problemei, nu mergem să „deschidem poarta” celui care încearcă să iasă din încurcătură. Când am acceptat ultima dată că nu toţi văd lucrurile aşa cum noi le vedem, nu toţi găsesc soluţiile pe care noi le găsim şi nu toţi pot să fie aşa cum suntem noi? Unii doar atât pot, nimic mai mult, oricât ar încerca; şi asta nu pentru că ar fi mai puţin inteleligenţi sau mai cu „capul în nori”. Nu! Sunt doar diferiţi de noi. Iar în acele momente de răscruce, trebuie ca cineva să deschidă poarta şi pentru ei, să tragă perdelele, să lase soarele să se ivească şi acolo unde poate nu a pătruns.

E mult mai uşor să critici, e mai tentant să aştepţi să dai cu parul atunci când cineva greşeşte; dar e mai omenos să întinzi mâna celui care vezi că nu se descurcă, să arunci o frânghie celui care nu poate ieşi din groapă. Asta se cheamă a fi OM, a fi creştin, a fi aproapele cuiva.

Anunțuri
Comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s