”Meseria – bratara de aur”
Mai e valabila aceasta zicala? Mai tine „de foame” , orice meserie, pe astfel de vremuri economice? Unele profesii sunt mai profitabile ca altele, mai” banoase ” , iar in unele domenii de activitate trebuie pasiune serioasa ca sa le poti practica. Pasiunea in munca, e doar un cliseu sau altfel nu pot practica o anumita meserie? Sunt meserii, domenii de munca, care in Romania, se pot face doar daca ai pasiune cu adevarat, pentru ca din punct de vedere financiar si legal, e greu de trait de pe urma practicarii lor:
1. Medicina – responsabilitatea vietii omului e in mana medicilor, de la cea mai mica incizie si cusatura, pana la cel mai complicat transplant; pasiune, castiguri colaterale, necesitatea de a munci – ce ii mai determina pe doctori in profesarea meseriei?
2. Actoria – scena e casa actorilor, spectatorii sunt musafirii lor de aproape fiecare zi, bucuriile si necazurile lor trebuie sa le ascunda sub masca rolului; si cu toate astea, de cele mai multe ori, rasplata e doar aprecierea spectatorilor prin aplauze.
3. Educatia – cei sapte ani de acasa, incep sa dispara incetul cu incetul si atunci fiecare parinte asteapta ca educatorul , invatatorul sau profesorul, sa compenseze toata lipsa de educatie ” casnica”; pasiunea din educatie, pasiunea pentru copii, nu ar trebui sa fie ceva optional, e ceva din fisa postului, ceva din natura profesiei
4. Religia – preoti ori pastori, episcopi sau monahi, au in grija lor sufletele oamenilor din punct de vedere al invataturii si exemplului pe care il dau; sunt oameni ca si noi, dar au o chemare speciala de la Dumnezeu, sunt haruiti si astfel pasiunea si grija pentru laici, pentru enoriasi si turma, trebuie sa fie modul lor de viata; o fi asa sau…?
Mai sunt si altele, cu siguranta, in care pasiunea bate rasplata. Normalitatea unei profesii ar fi: pasiune+munca=satisfactie, rasplata. Daca ne regasim in aceasta normalitate , ne putem considera binecuvantati, fericiti la locul de munca.Daca nu….
Toate aceste indeledniciri, nobile, dupa cum se poate observa, sunt de un interes major pentru autoritatile ce se afla la „timona” tarii! Cine-o sta de cart in momentele in care cuburi de gheata inoata ametite in paharul capitanului?