Preţul omului e în scădere

„Fiecare om are preţul său cu care poate fi cumpărat”, „fiecare  om are un mic Iuda în el”, sunt doar două din citatele care te fac să tremuri puţin şi să stai bine să te gândeşti înainte de a  spune: „oricât mi s-ar oferi, eu nu pot fi cumpărat”.Pe vremuri de criză financiară, ne dăm seama tot mai puternic că există o criză morală mai acută decât cea financiară. Multi, pentru un ban în plus, pentru o „pâine mai albă”, acceptă să se vândă, să se compromită, invocând ajutorul care îl oferă altora în schimbul „arginţilor” primiţi. Vedem cum funcţionari, pentru  doar câţiva zeci de lei, intermediază eliberarea actelor pentru cetăţenii străini; alţii, se murdăresc pe mâini pentru sume mult mai mari, oferind contracte avantajoase, unor firme cunoscute dinainte de a fi licitaţia organizată. De obicei, când arătăm spre alţii cu un deget, cu celelate patru degete ale mâinii, arătăm înspre noi, aşa că problema nu se pune doar la ei,  la alţii care fac aşa ceva, ci se pune şi la mine: care e preţul cu care pot fi cumpărat eu, ce valoare de piaţă am? Şi aici nu mă refer doar la bani, euro ori lei, ci mă refer la încălcarea principilor mele în momentul când mi se oferă ceva avantajos, ori la coborârea ştachetei pentru a putea să am ceva beneficii de pe urma acestui fapt.

E un subiect care ar trebui să ne pună pe gânduri, dacă ne respectăm statutul de „oameni cu coloană vertebrală dreaptă”. Dacă nu avem nici un fel de scrupule sau principii ori valori, atunci acest subiect nu e de interes. E greu, foarte greu, a fi diferit de alţii , atunci când vezi că toţi procedează la fel. E uşor a  nu avea principii pentru că nu trebuie să lupt pentru a respecta ceva, orice fac e bun făcut, nimic nu e greşit fiindcă nu am etaloane; dacă e bine pentu mine, atunci nu mai contează dacă încalc sau calc ceva ori pe cineva.

Problema lui Iuda, vânzătorul lui Isus, tinde să devină una din ce în ce mai răspândită. Şi asta nu fiindca au apărut o mulţime de „Isus”, care să fie vânduţi, ci din cauză că s-au înmulţit „arginţii” şi „ofertanţii” şi „Iuda”. Omenia şi onoarea ni le vindem doar o singură dată, apoi sunt bun vândute; iar ca să le recuperăm, ne trebuie ani mulţi d muncă.

P.S

Într-o ţară majoritar creştină, ce aţi zice de o campanie publică  ” Eu nu sunt IUDA, nu mă vând nici moral, nici financiar. Nu are rost să încerci”. Credeţi că ar avea adepţi? Credeţi că ar avea  un procent peste „pragul electoral de a intrare în parlament” ? Oare să am curajul şi onoarea de a intra şi eu, şi tu, şi…?